Stiri
Elvetia va acorda 163 de milioane de euro Romniei si Bulgariei | Elvetia va acorda 163 de milioane de euro Romniei si Bulgariei |
|
|
|
| miercuri, 02 aprilie 2008 | |
Elveţia
a acceptat să acorde 257 de milioane de franci elveţieni (163 de
milioane de euro) României şi Bulgariei, în cadrul participării sale la
eforturile de extindere a Uniunii Europene, a anunţat miercuri Guvernul
elveţian.
Negociatorii elveţieni şi europeni au convenit miercuri în legătură cu
modalităţile contribuţiei elveţiene, a declarat Biroul pentru integrare
europeană al Guvernului elveţian, precizând că 70 la sută din sumă (115
milioane de euro) va merge la Bucureşti, iar restul de 30 la sută (48
de milioane de euro) la Sofia.
Fondurile sunt destinate sectoarelor securităţii şi stabilităţii, ameliorării infrastructurii şi mediului, promovării sectorului privat şi dezvoltării umane şi sociale, a precizat Berna într-un comunicat. Acordul urmează să fie aprobat oficial de Guvernul elveţian, apoi de Parlament. Celelalte zece noi state membre care au intrat în UE în 2004 urmează deja să primească un ajutor de solidaritate de un miliard de franci elveţieni (650 de milioane de euro) în zece ani. Principiul acestui ajutor a fost aprobat în cadrul unui referendum, la sfârşitul lui 2006. Sofia şi Bucureştiul, care au intrat în UE la începutul lui 2007, nu au beneficiat până în prezent de acest ajutor. Ajutorul este numit oficial "contribuţia la reducerea disparităţilor economice şi sociale în UE". Este vorba despre o contrapondere din partea Bernei, cerută de Bruxelles, în schimbul acordurilor bilaterale care leagă Elveţia şi UE şi care păstrează mai ales secretul bancar elveţian. |
| < Precedent |
|---|
RON
sâmbãtã, 05 iulie 2008 |
||
![]() | EUR | 3.6139 |
![]() | USD | 2.3021 |
| Cei interesati sa promoveze un anunt, sa contacteze administratorul siteului, pentru detalii si anuntul va aparea aici |