Informatii, stiri, anunturi.

Mioveni.info tot ce ai nevoie

 
  • Decrease font size
  • Default font size
  • Increase font size
Mioveni Online arrow Stiri arrow Nationale arrow Dacia lanseaza astazi in Romania modelul Sandero.
Dacia lanseaza astazi in Romania modelul Sandero. PDF Imprimare E-mail
marþi, 03 iunie 2008
Dacia lansează astăzi în România modelul Sandero. Noul model de la Dacia, este primul autoturism care va purta noua siglă, şi va avea preţuri cu 15 până la 20% mai mari decât modelul Logan berlină.
Noua maşină ţinteşte clienţii cu vârste între 18 şi 25 de ani.  Dacia Sandero va avea o garanţie standard de un an si jumătate sau 100.000 de kilometri, faţă de 3 ani cât este perioada acordată la nivel internaţional.
Modelul va avea o lungime de 4 metri, o înălţime de 1,59 de metri şi un volum al portbagajului de 320 de litri. Preţul nu va depăşi 9.500 de euro pentru cea mai echipată versiune, potrivit datelor anunţate de constructor. Preţul de bază al modelului se va apropia de circa 6.500 de euro.
Investiţia totală pentru dezvoltarea şi fabricarea Daciei Sandero în Europa se ridică la 147 de milioane de euro. Primele comenzi vor fi onorate până la sfârşitul acestei luni.
 
< Precedent   Urmator >
Advertisement

Service calculatoare, retea in Mioveni si Pitesti

Poze Mioveni

Curs valutar

RON 
joi, 28 august 2008
EUR 3.5574
USD 2.4102

Inregistrat ca....






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Newsletter

Newsletter


Receive HTML?

Statistici

Vizitatori: 102940

Lenjerie Jolidon Magazin Eva

Centrale termice

Acoperis metalic

Alindecor design interior



  • JoomlaWorks AJAX Header Rotator
  • JoomlaWorks AJAX Header Rotator
  • JoomlaWorks AJAX Header Rotator
  • JoomlaWorks AJAX Header Rotator
  • JoomlaWorks AJAX Header Rotator
  • JoomlaWorks AJAX Header Rotator
  • JoomlaWorks AJAX Header Rotator

Anunturi promovate

In curand se va lansa siteul suporterilor FC Mioveni

Siteul va fi online la adresa www.fcmioveni.ro.

Toti cei interesati  sunt asteptati  -->site

 

Noutati

Se castiga bani si pe net dovada clik aici