Informatii, stiri, anunturi.

Mioveni.info tot ce ai nevoie

 
  • Decrease font size
  • Default font size
  • Increase font size
Mioveni Online arrow Stiri arrow Ce fel de uniforma vor purta elevii?
Ce fel de uniforma vor purta elevii? PDF Imprimare E-mail
luni, 03 septembrie 2007
Cum o fi mai bine? Să cumperi uniforma copilului, rechizitele şi manualele după prima şedinţă de la şcoală sau să faci investiţia din timpul vacanţei?! Iată o întrebare pe care şi-o pun mai toţi părinţii zilele acestea, cu puţin timp înainte de începerea anului şcolar 2007-2008. Nu cumpăraţi nimic înainte de a vă consulta cu învăţătoarea
Părerile mămicilor sunt împărţite. De exemplu, Maria Ştefan a păţit-o anul trecut. I-a cumpărat în vacanţa de vară uniformă „pipită“ fetiţei şi a rămas cu ea în şifonier nefolosită, fiindcă s-au impus uniforme unice în şcoală. În plus, lista primită de la „doamna“, cu toate rechizitele necesare, nu a coincis cu recomandările vânzătoarei de la librărie. După cheltuielile iniţiale, alţi bani, altă distracţie…

Undă verde la cumpărături, după începerea şcolii
În urma unui sondaj efectuat prin şcolile din judeţ, am aflat că cel mai bine 

pentru buzunarul părinţilor care şi-au înscris copiii în clasa I este să nu dea iama prin magazine înainte de începerea şcolii. Ei vor avea undă verde abia după prima şedinţă de la clasă. Atunci, învăţătorii le vor înmâna listele cu rechizitele şi caietele speciale şi le vor preciza ce tip de ţinută vor avea „bobocii“. Răspunsul tipic primit a fost: „Nu cumpăraţi nimic, nici măcar rechizite! Vă va spune învăţătoarea ce trebuie să luaţi. Cumpăraţi-i copilului doar ghiozdan şi penar!“ Cu alte cuvinte, nu daţi banii degeaba pe echipamentul de şcoală, până când nu veţi afla pretenţiile „doamnei“. Şi să nu vă mire dacă veţi cumpăra pentru micuţul dumneavoastră culegeri sau caiete speciale editate de „doamna“. Destul de puţine şcoli generale au luat decizia, din timpul vacanţei, ca elevii să poarte uniforma clasică, din comerţ.

Iată ce am aflat:
l La Şcoala Nr. 1 Piteşti se va purta o uniformă personalizată
l La Şcoala Nr. 2 Piteşti se va purta o uniformă personalizată
l La Şcoala Nr. 3 Piteşti se va purta o uniformă personalizată
l La Şcoala Nr. 4 Piteşti se va purta o uniformă personalizată
l La Şcoala Nr. 15 Piteşti se va purta uniforma din comerţ
l La Şcoala Nr. 19 Piteşti se va purta uniforma din comerţ
l La Şcoala Nr. 1 Câmpulung uniforma obligatorie, cea din comerţ
l La Şcoala „Carol 1“ Curtea de Argeş: nu s-a luat nicio hotărâre
l La Şcoala Topoloveni învăţătorii vor stabili, fiecare în parte, ţinuta elevilor de la clasă
l La Şcoala „George Topârceanu“ Mioveni ţinuta „bobocilor“ se va decide în această săptămână, într-o şedinţă cu toţi învăţătorii.

Elevii din România, îmbrăcaţi de turci şi chinezi
Uniforma clasică se găseşte în comerţ la preţul de 20-39 lei, cea pentru fete (cu pătrăţele). Oferta pentru băieţi este mai variată: 30-45-85-100 lei (costum negru sau bleumarin, cu sau fără vestă). Diferenţa de preţ nu constă atât în calitatea materialului, cât în adaosul comercial. Interesant este faptul că majoritatea articolelor sunt “made in Turcia” sau “made in China ”. Cum era de aşteptat, cele mai mici preţuri le-am găsit în bazar.

Hainele fabricate în ţară , ceva mai scumpe
În cazul în care uniforma personalizată este comandată de toată clasa la o firmă anume, aceasta va fi ceva mai scumpă, în schimb va fi croită din materiale ceva mai bune, cum ar fi din bumbac. Bunăoară, o vestă poate costa 22-30 de lei, un sarafan - 35-45 lei, o fustiţă - 22-35 lei, un sacou - 50 lei, o pereche de pantaloni - 25 lei, un costum - 70 lei, o cămaşă - 25 lei. De la reprezentanta unei astfel de firme am aflat că secţia de croitorie a executat, pentru mai multe şcoli din Piteşti , uniforme personalizate. De pildă, vestuţe şi fustiţe în carouri, cu mai multe nuanţe de albastru pentru elevii de la  Şcoala Nr. 11, embleme brodate pentru şcolile Nr. 1, Nr. 3 şi 13, cravate cu iniţialele grupului şcolar pentru „Armand Călinescu“. Culoarea preferată de cele mai multe unităţi de învăţământ din Piteşti este bleumarinul.

Articol  Argesmedia.ro 

 
< Precedent   Urmator >
Advertisement

Poze Mioveni

Inregistrat ca....






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Newsletter

Saptamanal
Stiri locale


Format HTML?

Statistici

Vizitatori: 62415

Apt. 3 cam. de vanzare 29.02.2008

Lenjerie Jolidon Magazin Eva

Centrale termice

Acoperis metalic

Alindecor design interior


Doriti ca urmatorii 4 ani domnul Georgescu sa fie primar?
 
Adauga anunt
Cautare anunt


Anunturi promovate

S-a lansat noua varianta de forum sper sa fie mult mai utila si pe placul dumneavoastra. Va asteptam la discutii.
 

Noutati

Se castiga bani si pe net dovada clik aici